Descrierea proiectului

Propunerea studiază factorii care favorizează apariția superelasticității (SE) in AMF FeMnAlNi, comparând reacția lor cu comportarea superelastică a aliajului FeNiCoAlTaB, luat drept referință. În prima etapă a proiectului se vor produce lingouri prin topire cu inducție în vid în creuzet rece, cu compozițiile: Fe40.95 Ni28 Co17 Al11.5 Ta2.5 B0.05 și Fe43.5Mn34Al14;15;16Ni7;7.5;8. Lingourile vor fi tăiate, laminate la cald până la grosimea t = 0,5-1 mm și tratate termic pentru a favoriza creșterea anormală a grăunților cristalini la AMF FeMnAlNi. AMF FeNiCoAlTaB vor fi laminate la rece și puse în soluție (1250 0C), pentru a produce o puternică textură {035}. După tratament termic, prin microscopie optică, va fi determinată dimensiunea medie (D) a grăunților. Scopul tratamentului termic este de a obține structură oligocristalină de „tip bambus” caracterizată prin D/t > 1 și absența joncțiunilor triple dintre grăunți. Din mostrele oligocristaline, în cea de-a doua etapă a proiectului, se vor tăia probe întru încercări la tracțiune și analiză mecano-dinamică (DMA). Încercările de încărcare-descărcare la tracțiune vor fi efectuate la diferite temperaturi iar curbele tensiune deformație vor fi analizate. Variația reversibilă a forței, cu amplitudinea de deformație, în timpul ciclurilor dinamice, va fi analizată prin baleieri de deformație, pe DMA, cu un dispozitiv de fixare a probei cu pârghie dublă. În cea de-a treia etapă a proiectului probele FeNiCoAlTaB și FeMnAlNi, care au dezvoltat SE la tracțiune, vor fi supuse analizei termice și structurale. Prima va fi efectuată prin calorimetrie diferențială cu baleiaj pentru determinarea temperaturilor critice de transformare iar cea de-a doua prin difracție de raze X, microscopie electronică prin baleiaj cuplată cu difracție de electroni retrodifuzați și microscopie electronică prin transmisie, urmărind să se observe prezența precipitatelor coerente și să se coreleze fluctuațiile lor morfologice cu factorii tehnologici.

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi

Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării

Close Menu